Despre comunitarism şi societatea civilă

Spiritul comunitarist a fost întotdeauna caracteristic omului nostru. Ţăranii se asociau atunci când era nevoie de construit o fântână, de instalat o troiţă la marginea drumului, de înălţat o casă pentru o familie tânără. Când eram mic şi plecam pe la bunici, mai exista obiceiul CLĂCII - când mahalale întregi se adunau pentru a face împreună o lucrare frumoasă. De acolo omul îşi întărea sentimentul de solidaritate cu semenii săi, căpăta încredere că orice nu s-ar întâmpla, cei din jurul său îi vor da o mână de ajutor.

De atunci s-a întâmplat ceva. Fiecare s-a închis în propria sa colivie. Gardurile gospodăriilor devin tot mai mari. Comunităţile s-au destrămat, fiecare a declarat război împotriva celorlalţi. Oamenii s-au împărţit în clanuri, partide politice, considerând că vor putea supravieţui şi prospera pe cont propriu. În realitate, cu toţii au nimerit în capcană, pentru că o astfel de situaţie loveşte crunt în toţi în egală măsură.


Situaţia de pe scena politică repetă ceea ce există în societate. Oamenilor le lipseşte un sistem de valori şi o viziune comună asupra viitorului. Fiecare individ acţionează pe cont propriu şi este responsabil exclusiv de propriile acţiuni - aceasta este formula a ceea ce Karl Popper şi George Soros numeşte “societate deschisă” - modelul pe care societatea civilă din Republica Moldova l-a tot construit timp de 20 de ani iar noi culegem astăzi roadele.

Adevărata societatea civilă am avut-o în Basarabia atunci când se organizau clăcile în sat - pentru că societatea civilă însemnă asocierea oamenilor pentru rezolvarea unor probleme sociale prin contribuţie proprie, nu o droaie de ONG-uri obscure care se ocupă cu promovarea unor idei ciudate şi absurde pe banii nenilor de peste mări şi ţări.

Indivizii isterici şi inculţi, cu aere pseudointelectualiste de “europeni adevăraţi”, plimbaţi ca maimuţele în straie colorate prin diferite capitale ale Apusului, nu reprezintă decât o caricatură jalnică a ceea ce ar trebui să fie societatea civilă cu adevărat. În afară de seminare, coffe-break-uri, “gandoane” pe gratis, iphone-uri, englezisme, snobisme şi pseudocultură ei nu mai sunt capabili să ofere ceva util societăţii noastre.

Sarcina generaţiei actuale constă în revigorarea a ceea ce am pierdut. Aceasta este condiţia primă pentru supravieţuirea noastră ca popor în următoarele decenii. Reconstrucţia sentimentului comunitarist trebuie să înceapă prin reînvierea valorilor tradiţionale, a cultului familiei tradiţionale, a respectului faţă de cei bătrâni - cu alte cuvinte, tot ce aşa-numita “societatea civilă” consideră “anacronism”, “barbarism” şi “sălbătăcie”.

Octavian Racu