Oamenii liberi la Sibiu

Sâmbătă, 4 februarie, la orele 18:00, toti ultraşii români sunt aşteptaţi în Piaţa Mare din Sibiu, urbea de pe malul Cibinului pentru libertate, dreptate şi patrie.

Despe politicianism

“Politicianismul infectează viaţa noastră naţională. Organizarea acestui tineret, în afară de necesitatea autoeducării, mai este necesară şi spre a-l feri şi izola de politicianism şi de infecţia lui. Coborârea infecţiei spre tineretul român înseamnă nimicirea noastră şi victoria deplină a lui Israel.

Mai mult! Această organizare a tineretului va rezolva însăşi problema politicianismului care nemaiprimind elemente tinere, va fi condamnat la moarte prin inaniţie, prin lipsă de alimentare. Lozinca întregii generaţii trebuie să fie: nici un tânăr nu va mai intra pe poarta vreunui partid politic. Acela ce se va duce, este un trădător al generaţiei sale şi al neamului. Pentru că el, prin prezenţa lui, prin numele lui, prin banul lui, prin munca lui contribuie la înălţarea puterii politicianiste.

Interviu Cedry2k

Foloseşti în multe dintre piesele tale metafora războiului pentru a descrie situaţia actuală din România. Cum vezi tu lupta şi raportul de forţe în care se află cele două tabere?
Lupta are tabere foarte clare din punctul meu de vedere. Pe de o parte, e clar suntem noi, toţi, cei care muncim pentru te miri ce, toţi cei care plătim taxe şi impozite nejustificat de mari pentru nişte servicii de mizerie, cei care contribuim o viaţă pentru o pensie din care n-ai nici cum să mănânci, şi lista continuă la nesfârşit, nu are rost să bat apă-n piua.

Pe de altă parte, mai puţin evident pentru unii, se pare, sunt "jmecherii” din politică, cei care au dus ţara într-un semicolaps şi au îndatorat milioane de oameni la bănci, cei care au legalizat drogurile puternice din magazinele de tip Spice, guvernanţi indolenţi, naivi sau supuşi intereselor corporatiste care coincid, în mare, cu interesele Uniunii Europene, bancherii şi conducătorii Băncii Naţionale (Mugur Isărescu face parte, de vreo doi ani, din Comisia Trilaterală, cunoscută drept unul din cele trei mari organisme care controlează economia mondială, iar pe Adrian Vasilescu l-am văzut într-o reclama(!!!), încercând să convingă oamenii că exploatarea (cu cianură) de la Roşia Montană ar aduce noi locuri de muncă. Sunt curios dacă domnia sa ar lasă pe cineva la care ţine să lucreze acolo…).

Tinerii adormiţi aruncă cu pietre

Cine-s huliganii, cine-s nenorociţii, cine a devastat centrul Bucureştiului? Aseară am nimerit în mijlocul luptelor de stradă, m-am ferit de bolovani, am înghiţit o canistră de gaz lacrimogen, am fugit de jandarmi, era să fiu linşat de nişte cetăţeni. şi am descoperit cu stupoare răspunsul: sunt chiar “generaţia adormită”, tinerii apatici, ăia care o ard prin cluburi şi salvează lumea cu un like. De data asta au salvat-o agitând pumnii spre jandarmi, ridicând baricade şi aruncând bucăţi de borduri.

Sună ciudat, după ce auzim pe toate canalele că e vorba doar de nişte huligani, ultraşi, puşi de dracu’ ştie cine să strice frumuseţe de protest paşnic. Primele lupte au fost provocate, într-adevăr, de un astfel de grup. Atunci jandarmii au intrat în ei şi i-au împins spre Piaţa Unirii. Şi s-a petrecut ceva bizar.

Lupta de eliberare naţională din Corsica

În Insula Corsica, lupta de eliberare naţională a fost foarte activă - doar în istoria rezistenţei, actele de violenţă comise ajung pe la 12.000 de victime, printre care politişti, politicieni, imigranţi şi înşişi naţionalişti. De precizat "Noaptea Albastră" - o campanie de explozii a unui număr mare de maşini-capcană şi de bombe amplasate în clădiri administrative. Fiecare al doilea act de terorism desfăşurat în Franţa era al corsicanilor.

De fapt, Corsica nu a fost niciodată o parte integrantă a Franţei. Corsicanii înşişi sunt oameni foarte vechi, descendenţi ai vechilor corşi, despre care Ptolemeu a scris în lucrarea "Geografia". Insula a fost apoi deţinută de Pisa, de Aragon şi de Genova. Ca urmare, limba corsicană s-a format pe baza limbii italiene. Periodic, Corsica a devenit liberă. În 1729 corsicanii şi-au declarat independenţa faţă de republica Genova (Respublica Ianuensis), lupta a durat 26 de ani şi în 1755 a fost proclamată republica din Insula Corsica condusă de Pascal Paoli. În 1764 fiind vândută Franţei. În 1769 după bătălia de la Ponte Nova, rezistenţă din Insula Corsica a fost ruptă, iar în cele din urmă insula a ajuns sub control francez. După Revoluţia franceză, corsicanii au încercat din nou să-şi câştige libertatea, şi asta în ciuda faptului că împăratul Franţei era Napoleon Bonaparte.

Scoţia liberă!

Într-o epocă a crizei economice, mai mult ca niciodată există o chestiune de determinare naţională a popoarelor. Cel mai frapant lucru este faptul că problema cea mai prezentă astăzi, nu este în Africa sau Asia, ci în Europa de Vest. Astăzi, dorinţa scoţiană de delimitare faţă de Regatul Unit, este la cel mai înalt nivel. Parlamentul regional scoţian solicită un referendum (majoritatea în parlamentul scoţian este un partid naţionalist moderat, politica lor prioritară este o mai mare autonomie faţă de Londra) printre locuitorii din Scoţia.

Prim-ministru britanic, David Cameron, referindu-se la acest referendum, pune la îndoială legitimitatea dreptului poporului scoţian de a-şi determina propriul viitor. Guvernul britanic şi societatea lui de descompunere trebuie să-şi reamintescă, că Scoţienii sunt un popor iubitori de libertate, cu o tradiţie veche de a trece de la vorbe la fapte încă de pe vremea lui William Wallace. William Wallace, desigur, a intrat în istorie, dar SSC(Grupul Separatist Scoţian) şi o altă serie de grupuri similare radicale au rămas autonome şi active mai ales în lumina evenimentelor recente.

Scrisoare către România

“Bună ziua,

Numele meu este Bianca Alexandra Cobori, am studiat Antropologia Economică şi în prezent mă ocup de Management Cultural. Am 24 de ani, locuiesc în Bucureşti şi pentru mine Roşia Montană reprezintă, dincolo de o chestiune amplu controversată, acasă.

Am plecat în urmă cu cinci ani dintr-un loc sărăcit forţat, cu o comunitate despicată, cu oameni independenţi şi mândri transformaţi peste noapte în cerşetori la uşile unei companii apărute din senin şi de niciunde; dintr-un loc controversat în care planurile de viitor, principiile, valorile sau priorităţile fuseseră şterse ca prin minune şi înlocuite de un parvenism şi pierdere a verticalităţii ce păreau să convină ambelor părţi. Oamenii deveneau bogaţi peste noapte şi plecau dintr-un loc în care parcă nu fuseseră niciodată, în timp ce o companie străină fără vreo istorie sau responsabilitate, înghiţea încetul cu încetul, o localitate întreagă şi făcea presiuni fantastice asupra oamenilor ce-şi păstrau încă scepticismul.

Naţional-Sindicalismul portughez

Când se menţionează de Naţional-Sindicalism, în general se aminteşte doar de versiunea spaniolă şi se ignoră cea portugheză, împinsă de la spate de Rolao Preto şi de mulţi alţi activişti. Naţional-sindicalismul a fost urât atât de dictatura noului stat din Portugalia cât şi de opoziţia comunistă, care dorea să uite că nu a fost singura mişcare politică persecutată de către guvern.

Nu vă voi spune despre istoria acestei mişcări, ci numai despre înclinaţiile politice care au făcut ca mebrii lor să fie numiţi "fasciştii" de către stângă, şi "comuniştii" de către dreaptă. A fost o mişcare orientată spre muncitori, care a avut, de asemenea, şi mulţi intelectuali. Aceştia purtau cămăşi albastre, albastru fiind culoare proletariatului portughez la acel moment.

Despre comunitarism şi societatea civilă

Spiritul comunitarist a fost întotdeauna caracteristic omului nostru. Ţăranii se asociau atunci când era nevoie de construit o fântână, de instalat o troiţă la marginea drumului, de înălţat o casă pentru o familie tânără. Când eram mic şi plecam pe la bunici, mai exista obiceiul CLĂCII - când mahalale întregi se adunau pentru a face împreună o lucrare frumoasă. De acolo omul îşi întărea sentimentul de solidaritate cu semenii săi, căpăta încredere că orice nu s-ar întâmpla, cei din jurul său îi vor da o mână de ajutor.

De atunci s-a întâmplat ceva. Fiecare s-a închis în propria sa colivie. Gardurile gospodăriilor devin tot mai mari. Comunităţile s-au destrămat, fiecare a declarat război împotriva celorlalţi. Oamenii s-au împărţit în clanuri, partide politice, considerând că vor putea supravieţui şi prospera pe cont propriu. În realitate, cu toţii au nimerit în capcană, pentru că o astfel de situaţie loveşte crunt în toţi în egală măsură.