Islanda este utopia noastră modernă

Respingând prin referendum salvarea băncilor şi rambursarea datoriei externe a ţării, islandezii au arătat că este posibil să scape de legile capitalismului şi să-şi ia în mâini destinul, se bucură un istoric spaniol.

Se ştie de la Oscar Wilde încoace că o hartă fără insula Utopia este o hartă care nu merită efortul. Totuşi, faptul că Islanda a trecut de la fetiţa cea frumoasă a capitalismului târziu la un proiect de democraţie reală, ne sugerează că o hartă fără Utopia nu este doar nedemnă de privirea noastră, ci şi o înşelăciune din cauza unei cartografii defectuoase. Farul Utopiei, că o vor sau nu pieţele, a început să emită semnale slabe de avertizare restului Europei.

Islanda nu este Utopia. Se ştie că nu pot exista regate de libertate în imperiul necesităţii capitalismului târziu. Dar este recunoaşterea unei absenţe dramatice. Islanda este dovada că nu capitalul deţine întregul adevăr despre lume, chiar şi atunci când aspiră să controleze toate hărţile de care dispune.

Revoluţionarul Giorgio Freda

"Urăsc această carte. O urăsc din toată inima. Mi-a dat slavă, acel lucru sărac numit faimă, dar este, de asemenea, sursa tuturor nenorocirilor mele. Pentru această carte, am cunoscut mai multe luni de închisoare, (...) cruda persecuţie a poliţiei. Pentru această carte, am experimentat trădarea prietenilor, duşmanilor, rea-credinţa, egoismul şi răutatea oamenilor. Din această carte a originat proasta legendă care m-a făcut să fiu cinic şi crud, un fel de Machiavelli deghizat în Cardinalul de Retz". Deşi scrisă de Curzio Malaparte, în introducerea din faimosul său eseu "Tehnica loviturii de stat", Giorgio Freda, autorul "Dezintegrării sistemului", şi-ar fi putut isuşii aceste rânduri. Pentru că, în scris, această broşură mică de aproximativ şaizeci de pagini a subminat baza sistemului burghez. Tânărul editor a suferit ani de persecuţii judiciare şi mass-medice.

Edizioni di Ar (Ediţiile Ar)
Pe 26 octombrie 1963, senatorul Umberto Terracini, un membru influent al comunităţii evreieşti şi a Partidului Comunist Italian, a raportat public miniştrilor de Interne şi Justiţie din Padova, difuzarea "unui pamflet josnic care poartă titlul Gruppo di Ar (Grupul Ar), care, prezintă cea mai ticăloasă dintre teoriile rasiste ale nazismului italian, portretizeaza deschis autorii ca editori ai unei ideologii anti-democratice", şi întreabă: "dacă şi ce măsuri au fost propuse şi adoptate pentru a cauteriza rana şi a opri infecţia înainte de a se răspândi şi intra în sfera sa de acţiune."

Montoneros

Prin 1970, stângiştii radicali adepţi ai Generalului Juan Peron s-au alăturat într-un grup de gherilă urbană numit Movimiento Peronista Montonero. Montoneros - aproximativ 25.000 de flăcăi puternici sperau că, revenirea lui Peron din exilul din Spania înapoi în Argentina, ar transforma-o într-o adevărată "patrie socialistă". După cum ştim Peron şi soţia lui Evita, au condus Argentina în cursul anilor 1940 şi 1950. Forma lor populistă argentiniană bazată pe "poziţia a treia", cunoscută sub numele de Justicialism sau Peronism, a fost recunoscută de către chiar critici lor, ca fiind una foarte social-progresistă. Din păcate, după moartea prematură a soţiei sale, Peron a fost răsturnat de reacţionarii din Armată şi de Biserica Romano-Catolică.

Cu binecuvantarea lui Peron, Montoneros a iniţiat o campanie intensă de a destabiliza regimul pro-american(şi anti-Peronist) de atunci. Ei l-au răpit şi executat pe fostul preşedinte argentinian Pedro Aramburu, prefigurând asasinarea lui Aldo Moro în Italia de către Brigazile Roşii în 1978. De asemenea, au confiscat bunuri şi răpit directori pentru răscumpărare, de la corporaţiile multinaţionale care activau în Argentina la acea vreme. Pasiunile lui Evita pentru acţiunile de caritate, i-a împis pe Montoneros să folosească banii din răscumpărări pentru hrană şi îmbrăcăminte pentru săraci.

Che Guevara, o viaţă de revoluţionar

Una dintre cele mai cunoscute figuri în cultura de masă contemporană este cea a lui Che Guevara. După moartea sa - şi mai ales datorită acesteia - imaginea argentinianului s-a transformat într-un adevărat simbol cultural al revoluţionarilor de stânga din întreaga lume.

Guevara rămâne o figură istorică respectată de unii, denunţată de alţii. Asupra vieţii sale s-au scris o multitudine de biografii, eseuri, memorii, documentare, filme şi cântece - dintre care Hasta siempre, Comandate, compus de Carlos Puebla în 1965, este cunoscut în întreaga lume. Prin moartea sa - executat de forţele boliviene în 1967 (cu implicaţia americanilor), prin talentul scriitoricesc cu care şi-a promovat convingerile, el a devenit eroul-martir al grupărilor de stânga din întreaga lume, şi imaginea lui a devenit un icon al radicalismului de stânga şi al anti-imperialismului.

Jean Thiriart - Scrisoare către cititorul german

Istoria contemporană va opera, în continuare, cu noţiunea de stat, nu teritorial, ci continental. Deja în anii 1962-1963, în cartea mea „Europa - imperiu cu o populaţie de 400 milioane de oameni” am descris destul de amplu căile creării Europei „de la Dublin până la Bucureşti”. Fiind martorul aşa-numitei „cruciade” din anii 1941-1945, menţionam deja în 1963 că o asemenea Europă va trebui să evite, cu orice preţ, conflictul cu Răsăritul, mai mult decât atât, nici măcar să nu simtă antagonism faţă de el.

Accelerarea mersului istoriei mă obligă deja astăzi să spun că acum trebuie să fie vorba nu despre existenţa paşnică dintre Europa Occidentală şi URSS, ci despre crearea unei Europe unice de la Vladivostok la Dublin. Trebuie să înţelegem că Rusia face parte din ţările europene şi că este singura putere europeană independentă faţă de imperiul american mondial.